Mergi la pagina principala
Lindab Logo
Choose languge
Intra in cont

Calitatea aerului în casă - cheia către menținerea unui nivel adecvat de sănătate și bunăstare personală

images8t2.png

Săntatea și bunăstarea personală depind în mare măsură și de calitatea aerului din casă. Acesta reprezintă un factor important în această sferă de interes, mai ales ținând cont că omul modern petrece o foarte mare parte din timpul zilnic în interiorul casei sau al locului de muncă.

Din păcate, multe case nu beneficiază nici în prezent de un aer interior de calitate, fie din cauza lipsei unui sistem de ventilație rezidențială corect proiectat și dimensionat, fie din cauza nerespectării unor minime norme și direcții de acțiune recomandate. Astfel, calitatea slabă a aerului din casă conduce, de cele mai multe ori, la o serie de probleme de sănătate care pot include: alergii, astm, infecții respiratorii și, în general, o slabă calitate a vieții. Calitatea redusă a aerului din casă poate fi rezultatul acumulării unor poluanți diverși: microorganisme ale mucegaiurilor diverse, fum de țigară, aer stătut, aerosolii și particulele chimice provenite din emanațiile materialelor de construcții, ale mobilierului impregnat cu diverși adezivi industriali sau cele provenite de la produsele chimice de curățenie folosite.

Astfel, în acest articol vei afla mai multe detalii despre cauzele generale care conduc la deteriorarea calității aerului din casă, în mod special, și din interioare, în general, despre modurile de detectare a poluanților interiori și, nu în ultimul rând, despre modurile de acțiune privind purificarea și păstrarea unui aer interior optim pentru bunăstarea și sănătatea oamenilor.

Cuprins 

  1. Calitatea aerului în casă și importanța acesteia pentru bunăstarea oamenilor
  2. Aer curat în casă sau pericole pentru sănătate? Cauzele unei slabe calități a aerului din interioare
  3. Îmbunătățirea calității și purificarea aerului din casă: metode, sfaturi și direcții de acțiune 

1. Calitatea aerului în casă și importanța acesteia pentru bunăstarea oamenilor

De multe ori, calitatea aerului din casă nu este o preocupare care să ocupe un loc important pentru foarte mulți oameni. Totuși, importanța unui mediu ambiant interior ar trebui să dețină un loc esențial în sfera preocupărilor legate de îmbunătățirea confortului și a calității vieții, deziderat către care tind toți oamenii. 

Astfel, calitatea aerului din casă și din alte interioare în care oamenii trăiesc și își desfășoară activitatea în mod constant se referă la nivelul acceptabil de poluanți potențiali care pot fi prezenți în volumul de aer interior astfel încât să nu pună în pericol sănătatea pe termen lung. Odată ce acești poluanți potențiali sunt pe deplin înțeleși și controlați, se pot adopta măsuri active de reducere a riscurilor pe care le pot provoca în acest sens.

Importanța calității aerului din case și din interioare este subestimată la nivel mondial chiar și azi, când există multiple surse de informare și mijloace tehnice avansate de analiză a poluanților, deoarece efectele negative asupra sănătății și bunăstării omului nu se văd imediat. Afectarea sănătății oamenilor de către poluanții prezenți în cazul aerului din casă sau din alte interioare începe să fie vizibilă după lungi perioade de expunere continuă. Desigur, unele efecte negative asupra sănătății pot apărea imediat, chiar după o singură expunere sau la o expunere repetată la un anumit poluant, mai agresiv, din aerul interior.

De exemplu, în unele interioare unde se desfășoară activități de producere sau de manipulare a unor substanțe toxice sau infecțioase (laboratoare, zone de producție a compușilor chimici etc.) sau chiar în zone în care puritatea aerului este de o importanță vitală (așa cum este cazul camerelor operatorii din spitale sau a zonelor ATI) este absolut necesară instalarea unor produse pentru filtrare și camere curate cu rolul de a purifica aerul interior și de a nu expune oamenii unor riscuri vitale.

Efectele imediate la expunerea cu un aer interior de slabă calitate ori poluat pot include: iritarea țesutului conjunctiv, a mucoasei nazale și a gâtului, dureri de cap, amețeli și o stare continuă de oboseală. Aceste efecte sunt totuși tratabile destul de rapid după expunere, mai ales dacă sursa poluantă a aerului este imediat identificată și aerul din casă sau din alte interioare este purificat de îndată.

Efectele pe termen lung ale expunerii la un aer interior de slabă calitate sau poluat pot apărea după ani de zile de expunere. Astfel, apariția unor probleme sau boli respiratorii, boli cardiovasculare sau chiar cancer pot fi rezultatul traiului în aer de slabă calitate și poluat cu diverse substanțe nocive. De aceea, chiar dacă nu există simptome sau efecte imediat sesizabile, cea mai bună strategie care poate fi aplicată pentru bunăstarea și sănătatea proprie pe termen lung este luarea unor măsuri de combatere a poluanților din aerul din casă și de menținere constantă a calității acestuia la un nivel optim.

Înainte de a analiza măsurile care se pot lua în acest sens, merită trecute în revistă cauzele care conduc la diminuarea calității aerului curat din casă și la identificarea principalilor poluanți care pot contribui negativ în acest sens.

2. Aer curat în casă sau pericole pentru sănătate? Cauzele unei slabe calități a aerului din interioare

image7dm53.png

De cele mai multe ori, cauza principală a unei slabe calități a aerului din casă este dată de sursele de poluare interioară care emit diverse gaze sau particule în aerul interior. Lipsa unui sistem de ventilație rezidențială care să aducă mereu aer proaspăt, eventual filtrat, din exterior și să evacueze la timp aerul viciat din interioare este, în acest caz, o problemă majoră care poate conduce la creșterea nivelului de gaze și particule poluante în volumul de aer interior peste o limită de la care expunerea continuă capătă un grad de risc pentru sănătate inacceptabil.

Principalele surse de poluare și de diminuare a calității aerului din casă sunt:

  • Aparatele sau device-urile care ard combustibili diverși în interior - aici pot fi incluse aragazele care funcționează pe gaz metan, sobele cu lemne, peleți sau pe gaz, arzătoarele de GPL sau gaz metan pentru căldură. Arderea gazelor sau a altor materii combustibile emise în aerul interior diverse cantități de dioxid de carbon, monoxid de carbon, dioxid de azot și ozon. Desigur, aceste gaze poluante pot proveni și din exteriorul locuinței, mai ales dacă aceasta este plasată în zone poluate, industriale sau cu un trafic însemnat de autovehicule, iar cumularea celor două surse poate conduce la atingerea rapidă a unui nivel de poluare interioară alarmantă și nocivă pentru sănătate.
  • Fumatul sau rezultatul arderii produselor pe bază de tutun sub toate formele sale este o altă sursă de poluare interioară cu substanțe nocive mai ales dacă imobilul nu este prevăzut cu un sistem de ventilație rezidențială eficient și de calitate.
  • Materialele de construcție și mobilierul interior pot fi surse importante de emisie a particulelor cu efecte nocive deloc de neglijat asupra sănătății oamenilor. De exemplu, clădirile vechi la care au fost folosite izolații bazate pe azbest și care nu sunt perfect ermetizate, permit pătrunderea acestei substanțe potențial cancerigene în mediul interior. De asemenea, parchetul ori mobila realizate din lemn tratat cu diverși adezivi sau aldehide industriale (folosite mai ales la producerea mobilierului din PAL, MDF precum și a parchetului lamelar etc.) vor emana particule gazoase ale acestor substanțe chimice dăunătoare pe termen lung în interior.
  • Umezeala excesivă este o cauză importantă a deteriorării calității aerului din casă. Nivelurile ridicate de umiditate peste limita normală de 30% - 50% pot conduce la apariția fenomenului de condens, mai ales în zona pereților exteriori, mai reci, și astfel se poate ajunge la instalarea mucegaiului în casă - un factor deosebit de dăunător pentru sănătatea celor din interior.
  • Umiditatea insuficientă, pe de altă parte, este la fel de nocivă pentru calitatea aerului din casă ca și nivelurile excesive. Aerul foarte uscat poate conduce la efecte negative asupra sănătății precum dermatite, uscarea mucoaselor aparatului respirator și a celor oculare.
  • Produsele chimice de curățenie folosite în gospodărie sunt o altă sursă de poluare a aerului din interior. Multe produse de acest fel conțin substanțe chimice care pot elibera compuși organici volatili în aer. Acești compuși pot provoca iritații ale ochilor, nasului și gâtului, precum și dureri de cap, greață și amețeli.
  • Sursele exterioare de poluare care conduc la deteriorarea calității aerului din interior pot include pătrunderea poluanților din activitatea industrială din zona de locuire sau a celor proveniți din zonele cu trafic intens. De asemenea, pesticidele pe care municipalitățile le pulverizează în lupta contra insectelor, precum și acumularea de radon - un gaz dăunător ce se poate acumula neobservat prin emanații din sol în interioarele ce nu au pardoseli pe bază de șapă din beton ori la clădirile care au fundații izolate în mod defectuos și în toate cazurile la clădirile care nu dispun de sisteme de ventilație rezidențială de tip mecanic - sunt alte elemente care deteriorează calitatea aerului din casă.

3. Îmbunătățirea calității și purificarea aerului din casă: metode, sfaturi și direcții de acțiune

imagerkzio.png

Așa cum s-a observat deja, interioarele care nu sunt ventilate corespunzător pot acumula cantități importante de poluanți, fapt care face dificilă eliminarea acestora prin simpla deschidere a ferestrelor. Acest lucru poate fi problematic în casele care sunt termoizolate etanș pentru a economisi energie, deoarece se pot acumula și mai rapid cantități mari de poluanți în volumul de aer interior. 

De asemenea, interioarele cu ventilație slabă sunt susceptibile la dezvoltarea mucegaiului, deoarece aerul umed poate rămâne stagnant în interior, oferind mediul perfect pentru ca aceste microorganisme dăunătoare să prospere.

Identificarea și măsurarea calității aerului din locuințe este o măsură esențială și primordială pentru asigurarea sănătății și bunăstării ocupanților. Există mai multe metode de măsurare a calității aerului din interior, inclusiv prin utilizarea unui aparat de monitorizare a calității aerului din casă. Astfel de aparate măsoară concentrația diferiților poluanți, cum ar fi compuși organici volatili (COV), monoxid de carbon (CO) și particule (PM) din aer. Aceste aparate pot fi achiziționate pentru uz personal sau pot fi folosite de către profesioniști, pentru a oferi, în mod periodic, o măsurare mai cuprinzătoare a calității aerului.

O altă modalitate de a măsura calitatea aerului este prin prelevarea de probe de aer, modalitate prin care un profesionist colectează o probă de aer într-o anumită zonă a casei și apoi o trimite la un laborator pentru analiză. Această metodă poate fi utilă pentru identificarea anumitor poluanți care ar putea să nu fie detectabili folosind un aparat de monitorizare a calității aerului.

Odată ce calitatea aerului a fost măsurată, este importantă interpretarea rezultatelor și evaluarea nivelurilor de diferiți poluanți care depășesc nivelurile considerate sigure. De exemplu, se recomandă ca nivelul de monoxid de carbon din aerul din interior să nu depășească 9 părți per milion (ppm) pentru mai mult de 8 ore și ca nivelul de particule (PM 2,5) să nu depășească 35 de micrograme la un metru cub (µg/m3).

Îmbunătățirea calității aerului în locuințe este esențială pentru menținerea sănătății și bunăstării ocupanților. Există mai mulți pași pe care proprietarii de case îi pot lua pentru a îmbunătăți calitatea aerului din casele lor.

  • Una dintre cele mai eficiente metode de a îmbunătăți calitatea aerului este creșterea nivelului și a calității ventilației. Cea mai bună strategie în acest sens, mai ales în cazul construcției unui imobil nou, este proiectarea și dotarea acestuia cu un sistem performant și bine dimensionat de ventilație rezidențială pasiv sau mecanic care poate asigura în mod eficient și continuu un nivel excelent de calitate a aerului din casă.
  • Deschiderea ferestrelor și a ușilor pentru a permite aerului proaspăt să circule prin casă este o altă direcție de acțiune care ar trebui realizată periodic. În plus, utilizarea ventilatoarelor de evacuare în băi și bucătării poate ajuta și la eliminarea poluanților din aer.
  • O altă modalitate de a îmbunătăți calitatea aerului este utilizarea purificatoarelor de aer. Aceste dispozitive pot elimina poluanții precum praful, părul de animale de companie și sporii de mucegai din aer. Este importantă alegerea unui purificator de aer care să fie prevăzut cu filtre HEPA, deoarece aceste filtre pot elimina particulele de până la 0,3 microni.
  • Eliminarea cauzelor formării mucegaiului din casă este o altă acțiune care poate îmbunătăți considerabil calitatea aerului din casă. Și acest lucru este posibil cu o ventilație adecvată și suficientă dar și cu ajutorul unor dezumidificatoare atunci când nivelurile de umiditate sunt excesive.
  • Prevenirea acumulărilor excesive de radon prin realizarea corespunzătoarea a proiectelor de construcție și alegerea corectă a materialelor de izolație exterioară este o acțiune înțeleaptă, mai ales pentru construcția de imobile noi.
  • Acordarea atenției asupra produselor de curățenie utilizate, a materialelor de construcție și a mobilierului interior sunt alte direcții de acțiune care pot preveni emanațiile de particule dăunătoare în aerul interior.

În concluzie, conștientizarea calității aerului din casă este importantă pentru bunăstarea personală pe termen lung, iar măsurile luate pentru a o îmbunătăți sunt recomandate în cel mai înalt grad. Este important de reținut că o bună calitate a aerului din interior este esențială pentru menținerea sănătății și bunăstării ocupanților, așa că merită pe deplin dedicarea oricărui nivel de efort și de timp pentru a îmbunătăți calitatea aerului din locuință sau alte tipuri de interioare unde se petrece o mare parte a zilei.

Sursa foto: Lindab.ro