Mergi la pagina principala
Lindab Logo
Choose languge
Intra in cont

Casa pasiva - ce inseamna, de cate tipuri este si ce principii de baza trebuie respectate?

image970fr.png

Acum mai mult ca niciodata standardele de constructie ale caselor au devenit din ce in ce mai mari si mai importante. Oamenii nu isi mai doresc o locuinta doar de dragul de a o avea, ci au invatat sa puna accentul pe calitate si eficienta. Aici intervine casa pasiva, care reuseste sa ofere conditii optime de viata, iar odata ce este proiectata si construita de profesionisti, iti va asigura mai mult decat confortul mult dorit.

Cuprins:

  1. Casa pasiva - ce inseamna?
  2. Casa pasiva in Romania - cum se construieste?

2.1. Casa pasiva din lemn

2.2. Casa pasiva din caramida

2.3. Casa pasiva din paie

  1. Casa pasiva - principiile de baza ale constructiei
  2. Casa pasiva - PRO si CONTRA

1. Casa pasiva - ce inseamna?

imagekkx9f.png

O casa pasiva se poate defini ca un standard de constructie foarte eficient, in primul rand, din punct de vedere energetic, iar apoi ca si confort. Ea este si ecologica in acelasi timp. Acest concept permite economii de pana la 90% atunci cand vine vorba despre incalzirea sau racirea spatiului de locuit.

De asemenea, casele pasive sunt cunoscute pentru nivelul ridicat de confort oferit. In functie de proiectul realizat, ele se pot folosi de caldura corporala a rezidentilor sau de cea solara pentru a ajuta la incalzirea camerelor. O izolatie corespunzator realizata, alegerea unor ferestre potrivite, un acoperis cu o calitate premium si un sistem de ventilatie bun va tine temperaturile ridicate afara pe timpul verii, iar pe cele scazute in timpul sezonului rece.

Casa pasiva are o rezistenta termica excelenta. Exista o multime de solutii pentru climatul interior pe care le poti lua in calcul, precum difuzoarele de aer, sistemele de climatizare cu apa si acustic. Toate sunt eficiente din punctul de vedere al energiei si usor de instalat. Ventilatia corect aleasa, trebuie sa fie o prioritate pentru toata lumea, indiferent ca apeleaza la construirea unei case pasive sau ridicarea unei locuinte clasice. Ea reuseste sa furnizeze in mod constanta aer proaspat, fara a provoca neplaceri sau schimbari de temperatura.

Te poti bucura de un climat interior potrivit chiar si atunci cand ferestrele sunt inchise. Mai mult decat atat, vei reduce la minim problemele care tin de alergii si posibilitatea ca ele sa se dezvolte in timp. De asemenea, multe persoane nu stiu faptul ca aerul din interior este, de cele mai multe ori, mult mai poluat decat cel din exterior. Astfel, sistemele de ventilatie mecanica cu introducere si evacuare de aer plus recuperare de caldura devin cea mai buna alegere pentru a tine la distanta aceste probleme.

O casa pasiva va avea intotdeauna o termoizolatie groasa, care va reduce pierderile de caldura sau chiar le va elimina, in functie de materialele folosite. Mai mult decat atat, se renunta la sistemul de aerisire necontrolat, pentru ca nu este deloc benefic nici pentru economiile tale, nici pentru sanatate. Astfel, te vei bucura de un aer curat, fara praf sau alti alergeni in fiecare zi. De asemenea, acest tip de constructie iti permite sa te apropii de usi sau ferestre fara sa resimti frigul de afara in timpul sezonului rece.

Mai mult decat atat, o astfel de casa are o multime de beneficii pentru mediul inconjurator, fiind ecologica. Ea foloseste foarte putina energie, ceea ce ii ofera un standard de durabilitate. Orice arhitect competent poate proiecta o locuinta pasiva. Acest standard poate fi aplicat atat pentru cladiri rezidentiale, cat si in cele industriale, administrative, scoli si multe altele.

Este dovedit faptul ca acest concept functioneaza nu numai pe hartie. Casele pasive construite in ultimii zeci de ani s-au dovedit eficiente in: calitatea aerului, consumul de energie, confortul termic si costurile de functionare. Chiar daca pentru multe persoane un astfel de proiect poate parea coplesitor, colaborarea cu arhitecti si mesteri profesionisti si alegerea unor materiale de construcite cu o calitate inalta, va usura cu mult procesul.

2. Casa pasiva in Romania - cum se construieste?

imageirvk9.png

Atunci cand vrei sa construiesti o casa pasiva, trebuie sa apelezi la arhitecti si la o echipa de mesteri foarte bine instruiti si cu multa experienta in domeniu. Nu va fi indeajuns sa angajezi pe oricine, deoarece, lipsa de cunostinte si neindemanarea se va vedea ulterior in defectele locuintei. Pentru ca o casa sa primeasca aceasta certificare trebuie luate in considerare mai multe aspecte, precum: puntile termice folosite, tipul de acoperis, pozitionarea fata de punctele cardinale, izolatia, umbrirea si multe altele. Toate aceste informatii te vor ajuta sa intelegi care sunt acele materiale perfecte pentru constructie si la ce costuri pot ajunge.

De ce ar trebuie sa te intereseze toate aceste lucruri? Pentru ca majoritatea oamenilor isi petrec mai mult de 90% din timpul lor in interior. Asadar, confortul pe care il resimti trebuie sa fie unul cat mai bun.

2.1. Casa pasiva din lemn

Lemnul este un material de constructie care are o abilitate mult mai performanta in absorbtia caldurii, ceea ce reprezinta un avantaj in fata celorlalte materiale. Conductivitatea termica a lemnului, calitatea finisajului si folosirea izolatiei creeaza un ansamblu complet si complex pentru o locuina, peretele avand chiar o grosime redusa.

2.2. Casa pasiva din caramida

O casa pasiva poate fi construita din absolut orice materiale, atata timp cat respecta cele cinci principii de baza. Folosirea caramizilor este optiunea standard la care poti apela. Dezavantajul fata de lemn consta in faptul ca pot aparea fisuri si crapaturi care sa scada ulterior nivelul de eficienta al locuintei.

2.3. Casa pasiva din paie

O astfel de construcite este proiectata pentru clientii care isi doresc o locuinta foarte curata, realizata din materiale naturale, fara substante si mirosuri resimtite. Solutia la care se apeleaza aici este folosirea unei structuri din lemn si a unori panouri modulare cu paie in izolare. De asemenea, ea este mult mai rezistenta la foc decat celelalte.

3. Casa pasiva - principiile de baza ale constructiei 

imagetfn35.png

Dupa ce ai inteles ce este o casa pasiva, ai nevoie si de cateva informatii despre procesul prin care se poate ajunge la o locuinta eficienta. Exista cinci principii de baza care trebuie respectate in construirea ei.

Izolarea termica

Nu orice casa izolata poate fi considerata pasiva. Peretii trebuie sa aiba o grosime de aproximativ 30 de cm sau chiar mai mult, in functie de proiectul realizat si materialele folosite. Zidaria corecta a unei casei pasive trebuie sa incorporeze vata minerala sau bazaltica. Ea nu va acoperii doar peretii exteriori, ci si acoperisul si fundatia. De asemenea este nevoie de o tigla metalica premium, cat mai groasa si mai rezistenta, cu o profulatie pronuntata. O alta varianta poate fi acoperisul faltuit, care se remarca prin costuri reduse de intretinere si frumusetea sa naturala. Tabla plana este extrem de maleabila, fiind potrivita atat pentru acoperisurile clasice cat si pentru cele cu design inovator.

Atunci cand iti este greu sa te decizi, poti sa ai incredere in specialistii care te vor ajuta in alegerea celui mai potrivit tip de acoperis pentru locuinta ta, venind cu solutii complete si precise pentru nevoile tale. Tot la capitolul izolatie termica se pot incadra ferestrele, pentru ca ele nu trebuie sa lase caldura sa iasa in exterior. Poti apela la modelele cu sticla in strat triplu si chedere speciale din compozit.

Evitarea puntilor termice

Acest lucru inseamna sa te asiguri ca peretii, acoperisul, usile, ferestrele si podeaua sunt foarte bine izolate, fara goluri. Se folosesc anumite materiale speciale pentru a asigura imbinari cat mai eficiente, care nu dau voie schimbului necontrolat de temperatura.

Etanseitate la aer

Indiferent de nivelul izolatiei termice, pot exista portiuni care rezulta un transfer necontrolat al aerului intre exterior si interior. O astfel de locuinta nu poate fi considerata pasiva. Pentru a remedia acest lucru, se folosesc folii speciale care contribuie la eliminarea umiditatii. Ele reduc costurile aferente incalzirii si racirii incaperilor. De asemenea, mai exista si varianta instalarii unui ventilator special care previne schimbul necontrolat al aerului.

Sistem de ventilatie cu recuperare de caldura

Pentru ca o casa pasiva este etanseizata corespunzator exista riscul de pierdere a calitatii aerului, iar ca acesta sa fie eliminat este nevoie de un sistem de ventilatie sau de deschiderea constanta a geamurilor. Ultima varianta nu este intotdeauna cea mai fiabila, mai ales din cauza poluantilor atmosferici. In plus, poate schimba temperatura din interior extrem de repede, ceea ce duce la pierderi de energie. De aceea, o solutie potrivita este ventilarea artificiala. Aceasta iti asigura mai multe beneficii, precum:

  • aer curat in interior
  • schimbarea constanta a aerului
  • eliminarea umezelii
  • eliminarea mirosurilor neplacute
  • aer filtrat pentru reducerea dezvoltarii alergiilor

Pozitionarea fata de punctele cardinale

Orientarea casei pasive trebuie sa fie cat mai corecta. Chiar daca nu pare un aspect atat de important, in proiectare este esential sa se tina cont de el. Astfel, pozitionarea catre soare trebuie sa fie cat mai bine facuta pentru ca ferestrele sa capteze lumina. Atunci cand este orientata spre sud, procesul este mult mai eficient pe timpul iernii, insa vara poate reprezenta un disconfort. Astfel, se recurge la umbrirea artificiala. Streasina acoperisului trebuie sa permita ca razele soarelui sa intre in interior pe timpul iernii si sa ofere umbra vara, cand temperaturile sunt foarte ridicate si razele UV periculoase. In cazul in care nu stiai, ele sunt nocive pentru piele in orice anotimp.

4. Casa pasiva - PRO si CONTRA 

Avantajele unei case pasive sunt nenumarate. Unul dintre ele consta in sistemul de ventilatie care reduce alergiile provenite din mediul exterior. De cele mai multe ori, deschiderea ferestrelor nu mai este considerata o optiune viabila, pentru ca sunt o multime de poluanti atmosferici in aer. Cele mai intalnite probleme sunt cele cauzate de polen. Pentru a reduce disconfortul este indicata montarea unui sistem de ventilatie mecanica cu introducere si evacuare de aer si recuperare de caldura. Filtrul unitatii trebuie schimbat atat toamna, cat si primavara, mai ales daca unul dintre rezidentii casei are alergie la polen.

Unul dintre dezavantaje consta in investitia initiala. Este foarte important sa lucrezi cu arhitecti si mesteri priceputi pentru a vedea rezultatele dorite. De asemenea, materialele folosite pentru o casa pasiva trebuie sa fie unele de o calitate superioara si inovatoare. Toate aceste lucruri pot duce la costuri extinse, insa ele vor fi recuperate in timp tocmai datorita faptului ca locuinta este una eficienta din punct de vedere energetic.

Un alt dezavantaj de care foarte multe persoane se lovesc este faptul ca sunt greu de executat. Exista multe standarde care trebuie respectate pentru ca o locuinta sa poata fi considerata pasiva si nu multi arhitecti sau mesteri stiu cum sa le aplice. De aceea, trebuie sa te orientezi intotdeauna catre companii care iti ofera solutii complete si complexe, pliate pe nevoile tale.

Diferentele intre o casa pasiva si o casa verde

In primul rand, construirea unei case eco indeplineste functia de consum redus al energiei, insa are un concept mai vag si nu este certificata international. De asemenea, ambele se folosesc de energia solara pentru incalzirea si racirea spatiilor interioare. Cu toate acestea, o casa pasiva presupune etanseizare si supraizolare, un avantaj major.

Cele ecologie sunt construite pentru a avea un impact cat mai mic asupra mediului, atat in timpul ridicarii, cat si dupa. O locuina pasiva poate fi considerata ecologica doar atunci cand sunt folosite materiale prietenoase cu mediul in construirea ei. Totusi, acest lucru presupune o investitie mult mai mare.

Asadar, o casa pasiva este un proiect indraznet si mult incurajat in standardele de construire a noilor locuinte. Este foarte important ca inainte de a incepe orice lucrare sa te documentezi cat mai mult despre tot ce presupune un astfel de proces, de la proiectare si pana la ultimele finisaje.

Sursa foto: Shutterstock.com