Mergi la pagina principala
Lindab Logo
Choose languge
Intra in cont

Casele in stil american - spatii pentru o viata familiala de calitate

image5qf8j.png

Casele in stil american sunt unele dintre cele mai frumoase, confortabile si impresionante tipuri de locuinte. Din acest motiv, proiectele si tehnicile de constructie de peste ocean au fost preluate in intreaga lume, inclusiv in Romania aparand in ultimul timp numeroase cladiri de acest tip. Unul dintre principalele motive care au stat la baza acestei optiuni a fost faptul ca o astfel de casa este spatiul ideal pentru adapostirea unei familii numeroase. Incaperile de mari dimensiuni, zonele comune numeroase si amenajarea interioara ofera posibilitatea desfasurarii unei relatii familiale stranse, cu multe momente placute.

In articolul de mai jos veti putea descoperi ce sunt casele in stil american, care sunt principalele caracteristici ce definesc acest stil si care sunt principalele variante ce pot fi transpuse din proiect in realitate in prezent. De asemenea, veti afla cum sunt construite casele in stil american si cum pot fi amenajate in beneficiul intregii familii.

Cuprins:

  1. Casele in stil american - Informatii generale

1.1. Caracteristicile caselor in stil american

1.2. Stiluri de case americane

1.3. Avantajele si dezavantajele caselor in stil american

  1. Construirea caselor in stil american

2.1. Solutii tehnice pentru construirea caselor in stil american

2.2. Cum se construieste o casa in stil american

  1. Amenajarea caselor in stil american pentru beneficiul intregii familii

1. Casele in stil american - Informatii generale

imageh4i3.png

Statele Unite ale Americii sunt una dintre cele mai bogate si mai dezvoltate state ale lumii. Aceste caracteristici se rasfrang si asupra locuintelor americane, stilul evoluat peste ocean devenind in prezent un etalon al confortului, designului si functionalitatii. Stilul de viata american are la baza o familie numeroasa, care desfasoara multe activitati si, din acest motiv, locuintele americanilor sunt organizate in jurul spatiilor comune. O alta caracteristica este legata de folosirea unor solutii tehnice, care sa permita rapiditatea constructiei si utilizarea cat mai eficienta a materialelor de constructie.

1.1. Caracteristicile caselor in stil american

In cei peste 200 de ani de existenta a SUA s-a dezvoltat un stil arhitectural aparte, ce a imbinat traditiile englezesti cu influentele spaniole si cu inovatiile moderne. In prezent stilul este recunoscut in intreaga lumea ca fiind unul distinctiv, cu elemente traditionale puternice si cu legatura stransa cu istoria. Desi nu exista un singur mod de a construi case americane, majoritatea locuintelor construite peste ocean impartasesc cateva caracteristici comune:

  • Materialul preferat de constructie este lemnul, la care se adauga piatra si caramida. Mai rar se utilizeaza solutii tehnice ca betonul armat;
  • Suprafata caselor americane este mai mare decat a echivalentelor din alte tari;
  • Planul arhitectural este dezvoltat in jurul unui living generos, care, de cele mai multe ori, este deschis catre spatiul de gatit si de servit masa;
  • Garajul este incorporat in structura cladirii, putand fi accesat atat din exterior, cat si din interior;
  • De obicei, casele au un singur nivel sau maxim doua;
  • Acoperisul este realizat in doua ape si cuprinde numeroase elemente decorative;
  • In amenajarea caselor se pune accent pe functionalitate si apoi pe spiritul estetic;
  • Casele au mai mult de o singura baie, de regula, fiecare dormitor avand propriul spatiu de acest gen;
  • In aproape fiecare casa americana este amenajat un spatiu pentru oaspeti, cu baie proprie.

imagesqand.png

1.2. Stiluri de case americane

De-a lungul istoriei Statelor Unite s-au evidentiat mai multe stiluri arhitectonice. Acestea se diferentiaza prin elementele de arhitectonica si prin cele de design. Dintre ele, in prezent, se remarca urmatoarele:

  • Stilul colonial a aparut in secolul al XVII-lea si a fost inspirat din casele colonistilor englezi si francezi. Locuintele de acest tip sunt construite, in general, din lemn si caramida, au acoperis in doua ape si ferestre de mari dimensiuni, care sa permita patrunderea luminii naturale. Astazi cladirile in stil colonial sunt considerate monumente istorice, fiind mai putin preferate ca noi constructii;
  • Stilul victorian a fost popular in secolul al XIX-lea si a fost imprumutat din arhitectura engleza, avand ca element caracteristic peretii din caramida vizibila, fatade ornamentate, balcoane numeroase si acoperisuri in forme complexe;
  • Stilul Tudor a fost preferat la inceputul secolului XX. Casele erau construite din lemn si caramida, cu acoperisuri cu panta mare, fatade decorate cu barne din lemn si caramida aparenta si ferestre inalte si inguste, formate din bucati mai mici de sticla;
  • Stilul Craftsman a fost popular tot la inceputul secolului XX, fiind caracterizat de utilizarea lemnului pentru constructia la interior si la exterior;
  • Stilul Ranch a aparut in a doua jumatate a secolului XX si este si astazi la moda. Casele de acest tip au, de regula, un singur nivel, dimensiuni apreciabile, design functional, iar materialul de constructie preferat este lemnul;
  • Stilul mediteranean a ajuns in America prin intermediul colonistilor spanioli mutati in sudul continentului si utilizeaza multe dintre elementele care l-au facut celebru in Europa (piatra, stucatura, curtile interioare, acoperisurile complexe);
  • Stilul contemporan este cel mai comun in prezent si se caracterizeaza prin linii si forme geometrice simple, constructia deschisa a interioarelor, designul inventiv si dinamic.

imageagujf.png

1.3. Avantajele si dezavantajele caselor in stil american

Casele in stil american sunt din ce in ce mai comune si in afara continentului, multe persoane preluand stilul datorita avantajelor pe care le ofera, printre acestea numarandu-se:

  • Spatiul generos disponibil. Casele tipic americane au suprafete pornind de la o suta de metri patrati si ajungand pana la trei - patru sute de metri patrati;
  • Rapiditatea constructiei. O casa americana este ridicata de la zero in aproximativ 50-70 de zile, perioada mai scurta decat cea data de folosirea unor materiale de constructie precum zidaria si betonul;
  • Preturile mai mici. Constructiile de tip american sunt mai ieftine decat cele din zidarie si beton cu aproximativ 30-40 la suta;
  • Spatii comune. Livingul, bucataria, terasele sunt spatii in care familia desfasoara numeroase activitati, acestea fiind un punct de atractie al stilului american;
  • Constructie ecologica. Lemnul este principalul material de constructie si este considerat unul prietenos cu mediul inconjurator datorita provenientei naturale, a posibilitatii folosirii dupa incheierea duratei de viata si a caracteristicii biodegradabile;
  • Structura pe baza panourilor din lemn. Permite modificarea ulterioara, fara investitii importante. Aceeasi structura ofera izolatie termica superioara si un consum mare de energie pentru incalzire si racire.

Casele americane au si cateva dezavantaje, printre care pot fi amintite rezistenta mai scazuta a lemnului fata de intemperii si atacul insectelor daunatoare si vulnerabilitatea la foc, ceea ce obliga la aplicarea unor tratamente suplimentare in vederea ignifugarii materialelor de constructie.

imagepvc9i.png

2. Construirea caselor in stil american

Casele americane se remarca prin utilizarea unor solutii tehnice si materiale de constructie care sa permita ridicarea rapida a unei constructii prin utilizarea unei investitii accesibile, din care sa rezulte un spatiu amplu, usor de amenajat, care poate fi modificat la nevoie, fara interventii majore.

2.1. Solutii tehnice pentru construirea caselor in stil american

 

In privinta solutiilor tehnice, alegerile sunt facute avand in vedere eficienta lucrarii. Cultura americana se bazeaza pe folosirea resurselor, in asa fel incat sa se obtina maximul de rezultate. Din aceasta cauza, domeniul constructiilor este unul in care utilizarea banilor este facuta intr-un mod inteligent prin folosirea unor inovatii si a unor elemente traditionale, care si-au dovedit valoarea in timp:

  • In privinta fundatiei, cele mai multe case americane sunt construite pe o structura de piloni din beton ingropati in pamant. Aceasta solutie este mai rapida si mai ieftina decat turnarea unei fundatii intregi, cum se face in cazul caselor europene. Exista si varianta fundatiei masive, dar aceasta este utilizata mai ales atunci cand este amenajat si un subsol ca spatiu comun sau de depozitare;
  • Structura de rezistenta, in majoritatea cazurilor, este realizata din lemn sub forma unor cadre de tip standard. Acestea sunt conectate intre ele, oferind structura de rezistenta, pe care se sprijina plafonul si acoperisul. Structurile din lemn sunt inchise la interior si exterior cu materiale usoare, ca de exemplu placile de gips carton. Intre cele doua suprafete sunt introduse materiale izolatoare, ca de exemplu vata minerala si folia anticondens;
  • Acoperisul este construit tot pe o structura din lemn. Forma acoperisului ofera in majoritatea cazurilor obtinerea unui spatiu exterior suplimentar in zona podului, care poate fi accesat cu usurinta prin intermediul scarilor interioare. Zona mansardata este folosita ca spatiu pentru dormitoare sau ca spatiu de depozitare. Pentru inchiderea acoperisului sunt ideale materiale rezistente si usor de montat, cum ar fi folia bituminoasa sau tabla pentru acoperis realizata din otel de calitate superioara. In zonele cu precipitatii bogate se monteaza un sistem de jgheaburi si burlane, care are rolul de a colecta apele pluviale, si elemente de siguranta pentru acoperis, care sa nu permita caderi accidentale ale zapezii acumulate pe timpul sezonului rece.

image6kj3w.png

2.2. Cum se construieste o casa in stil american

In privinta construirii unei case in stil american, pasii urmariti de catre un proprietar din Romania sunt asemanatori cu cei realizati in cazul ridicarii unei case clasice in ceea ce priveste etapele preliminare. Aici este vorba despre obtinerea aprobarilor necesare si despre angajarea unei firme de arhitectura si a uneia de constructii pentru transformarea planului in cladirea propriu-zisa. Proiectele pentru case americane sunt disponibile si in Romania, multe dintre firmele de arhitectura avand in portofoliu astfel de planuri, pentru ca sunt tot mai cerute in ultimii ani.

Firmele de constructie ce activeaza in Romania nu sunt foarte experimentate in ridicarea caselor dupa tipicul american, insa tehnologia este una relativ simpla, usor de invatat si care nu necesita solutii tehnice complexe. Este indicat ca un astfel de model de casa sa nu fie construita in regie proprie, deoarece experienta in aceasta privinta nu este suficienta, putand aparea posibilitatea realizarii unor erori.

imageaqoqm.png

3. Amenajarea caselor in stil american pentru beneficiul intregii familii

Dupa finalizarea constructiei urmeaza etapa amenajarii interioare si exterioare. In acest moment se vor lua masuri pentru obtinerea unui spatiu util intregii familii. Foarte importanta este amenajarea spatiilor comune in asa fel incat sa permita practicarea unor activitati de catre intreaga familie.

Incaperea careia trebuie sa i se acorde atentie maxima este camera de zi, cunoscuta sub numele de living. Spatiul este amplu ca dimensiuni si este dotat cu piese de mobilier, precum canapeaua, coltarul cu multe locuri si fotoliile confortabile. Spre diferenta de moda europeana piesele de mobilier nu sunt plasate in apropierea peretilor, ci in centrul camerei pentru a se permite circulatia usoara a membrilor familiei.

Bucataria este alt spatiu esential. Blatul de lucru este generos, fiind incurajata prepararea mancarii de catre mai multe persoane in acelasi timp. Caracteristica cladirilor americane in ceea ce priveste bucataria este prezenta unei insule, adica a acelei piese de mobilier plasate in mijlocul camerei, care usureaza prepararea mancarii. Insulele sunt spatii de depozitare si locuri in care se serveste in comun micul dejun.

Baile de tip american sunt gandite in a fi spatii intime, de regula existand mai multe camere de baie: matrimoniala, a copiilor si a oaspetilor. Incaperile au dimensiuni mari, fiind dotate cu cabina de dus si cada. Dormitoarele sunt gandite a fi practice si nu sunt de dimensiuni mari. Totusi, paturile sunt generoase pentru a oferi odihna binemeritata.

In foarte multe case americane este prezenta o incapere speciala, mai comuna in Europa. Este vorba despre dressing, un spatiu de depozitare a imbracamintii si incaltamintei sub forma unui dulap in care se poate intra (walking closet). Multe familii americane sunt numeroase si, din acest motiv, exista, de regula, un loc de joaca amenajat in asa fel incat copiii sa fie sub supravegherea adultilor. Amenajarea de tip open space ofera aceasta caracteristica, locul de joaca fiind de multe ori in prelungirea bucatariei sau a livingului.

Nu trebuie neglijat nici spatiul exterior, aici unde familie poate petrece momente placute in apropierea gratarului sau a piscinei. Nelipsite sunt peluzele acoperite cu gazon, pe care copiii si animalele de companie se joaca.

image41wz.png

imagewocml.png

image3nj1n.png

imageope47.png

imageb26foi.png

imagezndnn.png

image33we.png

imagekvl2.png

imageg3jye.png

imageounc.png

image5675n.png

image2e98t.png

In concluzie, casele construite in stil american sunt spatii ample, utile familiilor numeroase, care doresc sa desfasoare activitati comune, cum ar fi gatitul, servitul mesei sau practicarea diverselor jocuri si sporturi pentru relaxare sau bunavoie.

Surse foto: unsplash.com, ro.pinterest.com.